Bine ai venit în proiectul PUG Chișinău 2040!

Astăzi planificăm orașul în care vom trăi mâine.

Chișinăul se transformă, iar dezvoltarea lui trebuie planificată echilibrat. PUG Chișinău 2040 este documentul strategic care va ghida orașul în următoarele decenii.

PUG stabilește direcții pentru locuire, mobilitate, infrastructură, spații verzi, patrimoniu, economie și servicii publice. Planul se bazează pe studii, analize și dialog cu comunitatea, iar propunerile locuitorilor sunt parte importantă a procesului.

Pe această platformă găsești documentele, studiile, calendarul consultărilor și informații despre etapele proiectului. Poți transmite idei și observații și poți urmări cum sunt valorificate.

PUG Chișinău 2040 înseamnă o viziune comună pentru orașul de astăzi și pentru generațiile viitoare.

Bine ai venit în proiectul PUG Chișinău 2040!

De ce este necesar un nou PUG

Chișinăul este un oraș în continuă schimbare. De la aprobarea actualului Plan Urbanistic General în anul 2007, orașul s-a dezvoltat semnificativ: au apărut noi cartiere și zone rezidențiale, traficul a devenit mai intens, iar nevoile locuitorilor s-au diversificat. În același timp, au apărut noi provocări și oportunități legate de mobilitate, spațiile verzi, protecția mediului, patrimoniul urban și transformarea digitală a orașului. PUG Chișinău 2040 este necesar pentru a răspunde acestor schimbări și pentru a construi o viziune clară asupra modului în care orașul se va dezvolta în următoarele decenii.

De ce este necesar un nou PUG

Mai verde

Spațiile verzi și patrimoniul natural sunt tratate ca infrastructură esențială pentru calitatea vieții.

Mai accesibil

Locuirea, serviciile și mobilitatea sunt gândite pentru un oraș ușor de folosit de toți.

Mai bine conectat

Transportul public, mersul pe jos și ciclismul sunt integrate într-un sistem coerent.

Ce își propune proiectul

Dezvoltare urbană echilibrată între locuire, economie și infrastructură.

Mobilitate urbană modernă prin transport public, mers pietonal și ciclism.

Protecția patrimoniului și a identității urbane a orașului.

Spații verzi mai bine conectate și un mediu mai sănătos.

Dezvoltare economică competitivă și condiții clare pentru investiții.

Digitalizare și e-urbanism pentru gestionarea dezvoltării urbane.

Cum funcționează proiectul

Procesul este organizat în șapte etape principale.

01

Activități pregătitoare

Sunt organizate datele, echipele și instrumentele de lucru care vor susține întregul proces.

02

Studii de fundamentare și prognoze

Sunt analizate date despre oraș și sunt formulate scenarii de dezvoltare pentru viitor.

03

Elaborarea concepției PUG

Se conturează direcțiile strategice care vor sta la baza noului plan urbanistic.

04

Elaborarea Planului Urbanistic General

Se redactează documentul principal care va ghida dezvoltarea orașului până în 2040.

05

Regulamentul Local de Urbanism

Se definesc regulile clare de dezvoltare și utilizare a teritoriului în oraș.

06

Avizare și aprobare

Documentele sunt evaluate, discutate public și trec prin procedurile oficiale de validare.

07

Dezvoltarea componentei E-Urbanism

Rezultatul este completat cu instrumente digitale pentru monitorizare și utilizare publică.

Ce analizăm

Planul Urbanistic General Chișinău 2040 este fundamentat pe 12 studii de specialitate care analizează principalele domenii de dezvoltare ale orașului. Acestea oferă informațiile necesare pentru înțelegerea provocărilor actuale și identificarea soluțiilor care vor modela viitorul Chișinăului până în anul 2040.

Oraș și locuire

Cum se dezvoltă spațiul urban și cum răspunde acesta nevoilor comunității.

Studiu sociologic

Demografie

Dezvoltare teritorială

Locuire

Mobilitate și infrastructură

Cum devine orașul mai conectat și mai eficient în relația cu locuitorii și serviciile sale.

Circulație și mobilitate

Utilități publice

Servicii publice

Cooperare teritorială

Patrimoniu și mediu

Ce protejăm și cum asigurăm un echilibru între dezvoltare și identitatea orașului.

Centrul istoric și patrimoniul construit

Patrimoniu natural

Protecția mediului și riscuri

Economie și servicii

Cum susținem dezvoltarea economică și condițiile de viață din oraș.

Dezvoltare economică

Participare

Cine contribuie la elaborarea PUG Chișinău 2040

Procesul de elaborare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040 este realizat prin colaborarea autorităților publice, a experților în urbanism și arhitectură, a instituțiilor academice și a partenerilor implicați în procesul de informare și consultare publică.

Participant activ

DGRAUF

Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare (DGAURF)

Beneficiarul și coordonatorul procesului de elaborare a PUG Chișinău 2040

Beneficiarul și coordonatorul procesului de elaborare a PUG Chișinău 2040. DGAURF asigură coordonarea instituțională a proiectului, monitorizează implementarea acestuia și facilitează dialogul dintre autorități, specialiști și comunitate.

PUG Chișinău 2040 este elaborat printr-un proces participativ, care îmbină expertiza tehnică, experiența instituțională și contribuția directă a comunității pentru a defini viziunea de dezvoltare a orașului până în anul 2040.
Supraveghere

Grupul de supraveghere

Grupul de supraveghere monitorizează procesul de reactualizare a Planului Urbanistic General al municipiului Chișinău și implementarea Contractului nr. 45/25 din 16 iunie 2025. Este un mecanism de supraveghere tehnico-metodologică, cu reprezentanți ai administrației publice, mediului profesional, academic și societății civile.

Temei legal

Dispoziția Primarului General nr. 257-d din 2 iulie 2026

Monitorizează consultarea publică

Urmărește modul în care populația și părțile interesate sunt informate și implicate.

Monitorizează cadrul legal

Urmărește aplicarea cerințelor legale, normative și metodologice.

Examinează documentele PUG

Formulează observații și recomandări asupra documentelor elaborate în cadrul proiectului.

Facilitează cooperarea

Susține colaborarea dintre autoritatea publică locală, elaborator, instituțiile publice, mediul profesional și societatea civilă.

Componența grupului

17 membri și roluri în procesul de supraveghere.

Svetlana Dogotaru

Președinte

Viceprimar al municipiului Chișinău, responsabilă de domeniul urbanismului și arhitecturii

Eugenia Liubomeiscaia

Vicepreședinte

Arhitect-șef interimar al municipiului Chișinău, șef interimar al DGAURF

Igor Vrabie

Membru

Șef adjunct al DGAURF

Oleg Șerepitco

Membru

Membru al fracțiunii MAN, consilier CMC

Zinaida Popa

Membru

Președintă a fracțiunii PAS, consilier CMC

Alexandru Odințov

Membru

Președinte al fracțiunii PSRM, consilier CMC

Valeria Gîncu

Membru

Consultant principal, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

Mariana Petreanu

Membru

Consultant principal, Ministerul Mediului

Dorin Ciornîi

Membru

Șef interimar, Direcția Generală Mobilitate Urbană a CMC

Constantin Croitori

Membru

Șef serviciu ecologie urbană, Direcția generală locativ-comunală și amenajare a CMC

Valerii Bogdan

Membru

Șef Direcția asistență juridică, Primăria municipiului Chișinău

Roman Vitiuc

Membru

Șef Direcția generală economie, comerț și turism a CMC

Anatol Ignat

Membru

Doctor în Științe Economice, cercetător științific, coordonator INCE

Veaceslav Cunev

Membru

Expert IT și transformare digitală, mediul profesional

Aurelia Carpov

Membru

Doctor în arhitectură, mediul profesional

Ana Popa

Membru

Cofondatoare a Alianței Biciclete Chișinău, expertă în mobilitate urbană durabilă

Vitalie Coceban

Secretar

Director executiv, expert în comunicare publică și participare civică, AO INFOERA